| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Petre GotVinietă Doamne, simt tot mai mult Că te ascunzi de mine Sau devin orb Când Tu eşti prea aproape? Nimic nu se încheagă, parcă, În zbaterea-mi târzie, Rămân în faţa Ta Cum un fluture Pe pragul înserării. Drumul Îmi daţi pâine de cenuşă Şi apă neagră îmi daţi, Aerul este de iască, Îmi ascundeţi steaua vie. Numai sufletul şi visul, Doar cuvântul Mi-au rămas, Geometria netrucată Nu puteţi s-o biruiţi. Îmi duc înainte crucea, Fiecare pas suspină, Lacrima devine rază Şi drumul îl simt soldat. Fragment de vis Pe cerul părinţilor Trei curcubee Se jucau ca nişte copii, Uimirea mea, bucuria Respirau culorile vii. Mă vindecau, întineream, Altoi în primăvară, Doream să nu se mai termine mirajul, Să nu mai simt Cum clipele zboară. Nu mă încercau răni, Nu mai pulsa Negrul ritm În diabolicul azi Nu mă grăbeam Să revin. Şi totuşi... Tu vrei să trecem prin interjecţiile limuzinelor Cum albinele prin gene albe de tei, Să atingem faţa caldarâmului Cu paşi de felină Desăvârşiţi în Ţara bătrânului Will. Numai întinsele grădini pricep, Ne înfiază tăcut, Ne confundă uneori vocile Cu puii de raţă sălbatică Ai lacurilor de cleştar. Şi totuşi cu cât umblăm Prin lume mai mult, Îmi este tot mai dor de tine, Îmi pare că doar azi ne-am cunoscut. Hiat Nu trebuie să şopteşti Niciun cuvânt, nicio silabă, În numele tău vorbesc trandafirii, Roua întrupată şi O privighetoare auzită prin vis. Nu-i nevoie să arunci Nicio privire în preajmă, Un pui de luceafăr deduce Dorinţele tale. Presimt, vai, mirajul Cum se destramă, Mă rog zorilor să zăbovească, De ziua de mâine începe să-mi fie Tot mai teamă. Ecou Dansai alături de mine Ca o flacără în munţi, Lumina zăpezii Şi se prelingea pe chip. Când ai plecat? Unde te-ai dus? Îţi aud glasul de pasăre Trezită din vis, Îţi mai văd chipul De floare de colţ. Ca o ploaie Ne vor însoţi cerbi selenari Pe plai molcom şi verde, Izvorul îşi va reaminti Paşii noştri dintâi. Vom întineri odată cu gândul, Nunta noastră din florar Florar va rămâne, Primăvară neînvinsă de viscol. Atâtea drumuri am împletit Într-un singur drum sângerând, Pe el vor merge visători Cei care vin în urmă Ca o ploaie de vară. Fără glas Îţi voi bate în geam Cu inima, numai tu mă vezi auzi, Vei deschide fără să scoţi Vreo silabă Va fi un noiembrie Frânt de vârtejuri. Ca o mască de ceară Îmi vor fi faţa şi mâinile, Nu-ţi voi reproşa Decât crinul Smuls din colţul privirii Şi inelul În care nu mai încap amintiri. Unde să mă duc? Nu am ţel, nu am val. Copiii noştri nenăscuţi ne strigă Cum stelele nopţii Fără glas, fără glas. Pe umărul dealului Pe umărul dealului Teii răspund Orelor treze Învaţă de zor Să schieze. Sufletul meu Devine prunc. Revenirea curcubeului Ai revenit ca un vis De mulţi ani nemaivisat, Dor ivit undeva la răspântii, Ai sosit cum vindecarea-surpriză. Sorbeai viaţă din râu, Aveai ceva din spiritul nordului. Privindu-ţi chipul Simţeam că sufletul meu Redevine copil, Te rugam să nu pleci, Te rugam să cânţi. |